joi, 2 iulie 2015

Obiceiuri de beauty dăunătoare pentru tine

Există o mulțime de lucruri pe care le tot practicăm în ultimul timp, fără să ne dăm seama cât de mult ajung să ne afecteze sănătatea. De ce facem asta? Pentru că vrem să fim frumoase, atrăgătoare, să impresionăm, să captăm atenție. Însă vă spunem sincer că există și alte metode de a face acest lucru fără a vă autotortura. Drept urmare, este timpul să spunem stop, înainte de a ne trezi cu afecțiuni serioase de sănătate. Iată care sunt acestea!

1.       Ședințele dese la solar
Mergem la solar pentru că vrem ca pielea noastră să capete acel bronz ciocolatiu, cuceritor, care să arate bine atunci când o lăsăm dezgolită. Însă acum vara este aici, așa că ar fi cazul să renunțăm la această metodă rapidă de bronzat și să ne petrecem  mai mult timp la plajă, bucurându-ne de un bronz natural. Desigur, asta nu înseamnă că soare nu este și el, la rândul lui, dăunător pentru piele! Trebuie să fim foarte atente la ce oră alegem să ne bronzăm pentru că ultravioletele se dovedesc periculoase și pot provoca temuta boală numită cancer (cancer de piele sau cancer mamar).


2.       Renunțarea la demachiere
Acest lucru este dăunător pentru pielea noastră, grăbind apariția ridurilor. Cât de mult timp ne poate ocupa seara să aplicăm laptele demachiant, loțiunea tonică și o cremă hidratantă? Nu mai mult de 5 minute, vă garantăm. Dermatologii recomandă ca pielea să fie demachiată chiar dacă nu s-a aplicat make-up în ziua respectivă. Și asta din cauza particulelor de praf care acoperă porii și care se găsesc peste tot în atmosferă.

3.       Schimbarea  frecventă a culorii de păr 
Acest lucru este dăunător părului tău, întru-cât subțiază foarte tare firele de păr, conferindu-le un aspect neplăcut. Părul arată deteriorat și fără viață. Încearcă să-ți menții mai mult culoarea de păr, dacă vrei să nu ai probleme cu el și să înceapă să-ți cadă. Totodată, folosește un balsam protector pentru părul vopsit.

4.       Folosirea repetată a plăcii de întins părul și a uscătorului de păr
Aceste două obiceiuri de beauty au exact același efect ca cel menționat anterior: părul va fi deteriorat și firele vor ajunge să se rupă. Încearcă să-ți lași părul să se usuce natural și nu uita de balsam. Cât despre folosirea plăcii, poate nu ar fi rău să optezi pentru un look natural, mai ales că băieții sunt atrași adesea de fetele care poartă părul împletit sau prins neglijent într-o coadă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu